Se afișează postările cu eticheta Deserturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deserturi. Afișați toate postările

vineri, 6 aprilie 2012

Brioșe cu dulceață de afine, ghimbir și semințe de in

          Nu am mai făcut niciodată acest sortiment de brioșe, dar încercarea moarte n-are. :-) Eu zic că au ieșit foarte bune, fără a fi excesiv de dulci. Deasupra le-am ornat cu semințe de in, extrem de sănătoase. Cadrul perfect în care se poate savura o asemenea brioșă consistentă este micul dejun, alături de o cană de lapte sau de cafea, ori ceai, după bunul plac. :-)


Ingredientele necesare (12 brioșe):

- 300 grame făină
- 200 ml lapte sau iaurt
- 2 ouă
- 100 ml ulei de floarea-soarelui
- 150 grame zahăr
- 1 praf de copt
- 1 vârf de cuțit de sare
- 1/2 linguriță ghimbir
- 1/2 linguriță esență vanilie
- 1 zahăr vanilinat
- dulceață de afine / mure / altceva (eu am folosit de afine & de mure)
- semințe de in pentru topping

Mod de pregătire:

- se amestecă zahărul cu uleiul, iaurtul, ouăle, esența de vanilie, ghimbirul, zahărul vanilinat
- se amestecă făina cu praful de copt, apoi se combină cu primul amestec, până la omogenizare, se pune praful de sare, adică un vârf de cuțit
- se preîncălzește cuptorul pentru 10-15 minute
- se toarnă aluatul în formele de silicon pentru brioșe, 3/4, ca să aibă loc să crească


- deasupra fiecărei brioșe (deasupra aluatului) se pune câte 1 linguriță de dulceață de afine / mure
- după dulceață, am pus deasupra câteva semințe de in pe fiecare brioșă
- se lasă la cuptor 35-40 minute, se verifică cu scobitoarea dacă sunt gata (când scobitoarea iese din brioșă curată, fără urme de aluat) :-)



Poftă bună!
Yummy food makes people happy!
- Larisa -
- 

vineri, 30 martie 2012

Mini-clătite cu fulgi de ciocolată și miere/căpșuni :-)


               S-a nimerit să am prin casă un amestec pentru clătite pufoase (în genul celor americane) de la Dr.Oetker, așa că am ales să-l folosesc. Pe lângă amestec (pe care-l găsiți oriunde, în hypermarketuri) vă mai trebuie 150 grame iaurt gras sau lapte bătut simplu și 1 lingură de unt nesărat (eu am folosit unt Lurpak), plus albușul unui ou. Eu am bătut albușul spumă, apoi l-am amestecat cu iaurtul și cu untul moale (topit la microunde), după care am încorporat amestecul Dr.Oetker până am obținut un amestec omogen.
                Turnați amestecul cu lingura în tigaia cu ulei încins, la foc mic, vă vor încăpea cam 4 mini-clătite într-o tură de prăjit. Evident, la prăjit folosiți ulei de floarea-soarelui. 
                 Pentru topping: 2 le-am făcut cu miere și scorțișoară, 2 cu căpșuni cu iaurt dulce (găsiți rețeta în postările de ieri, poate vă amintiți). Poftă bună! :-)





luni, 19 martie 2012

Tort clasic de ciocolată

          Din seria "ce bine e să ai prieteni cărora le place să gătească”, vă prezint un tort de ciocolată pe care l-am pregătit ieri, fiind astăzi ziua unei cunoștințe. Din ce-am auzit, a fost apreciat, deci e bine. :-) Să trecem la fapte, așadar, dar nu înainte de a vă spune că rețeta e de inspirație ”Good Food”, fiindcă mi-am achiziționat volumul 2 al seriei de Best Of, care tratează materia dulciurilor. Ce materie plăcută, nu? :-)



Ingrediente necesare:
* pentru blat:
- 200 grame făină albă
- 200 grame zahăr tos
- 1 linguriță praf de copt 
- 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu stins cu puțină zeamă de lămâie sau apă
- 40 grame cacao
- 175 grame unt moale, nesărat
- 2 ouă mari
- 2 lingurițe esență de vanilie
- 150 ml smântână grasă

* pentru glazură:
- 85 grame unt
- 175 grame ciocolată neagră sau simplă sau cu lapte
- 1 lingură de miere lichidă (am topit-o la microunde)
- 120 ml smântână dulce (Hulala am folosit eu)
- 1 linguriță esență de vanilie
- 300 grame zahăr pudră
- floricele de marțipan sau biluțe ornamentale (am optat pentru biluțe argintii, arată bine)

Modul de pregătire:
- ingredientele se lasă la temperatura camerei și se preîncălzește cuptorul
- se pregătește o formă rotundă de tort cu marginea detașabilă
- se amestecă făina, zahărul, praful de copt și bicarbonatul, apoi se adaugă untul moale și se amestecă până la omogenizare, apoi se pune cacaua, smântâna, vanilia și cele 2 ouă întregi
- se toarnă compoziția în tavă și se lasă la cuptor circa 35 de minute (mai verificați pe la 25-30, să nu fie gata)

- se scoate blatul din tavă, se lasă la răcit și se taie transversal în două
- pentru glazură, topiți untul cu ciocolata într-un castron (eu le-am topit în cuptorul cu microunde), apoi lăsați-le la răcit, iar după adăugați mierea, smântâna dulce și vanilia

- când totul e omogen, se adaugă zahărul pudră, în ploaie, până se încorporează
- așa va arăta tortul glazurat, simplu:


- se așează prima jumătate a blatului pe un platou și se unge cu cremă, apoi cealaltă jumătate și se glazurează cu aceeași cremă, după care se decorează cu marțipan sau cu biluțe ornamentale.... și gata! :-)

Poftă bună!

Yummy food makes people happy!
- Larisa -

sâmbătă, 10 martie 2012

Brioșe cu banane și ciocolată + tartă

       Mai întâi, vreau să-i mulțumesc Alexandrei, prietena mea de la Alexa's Recipes, pentru această rețetă. Nu mi-a oferit-o propriu-zis, dar de la ea am ”furat-o”, fiindcă e un sortiment excelent de brioșe și chiar merită atenția voastră. Prima oară când le-am mâncat am spus că nu pot fi adevărate... erau mult prea bune! :-) 
        
        Ingredientele necesare: (!) pentru 12 brioșe + 1 tartă - :-) - vă explic imediat...

* pentru brioșe:
- 3/4 cană iaurt sau smântână (rețeta originală ne recomandă smântâna, eu am folosit iaurt 0% grăsime)
- 2 banane strivite
- 1 linguriță scorțișoară
- 1/4 linguriță ghimbir
- 1 vârf linguriță sare
- 1 linguriță esență vanilie (eu am folosit esență de lămâie, că asta aveam prin bucătărie)
- 1 ou
- 3/4 cană zahăr
- 1 1/2 linguriță praf de copt
- 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
- 4 linguri de unt moale (am utilizat unt nesărat de la Lurpak)
- 1/2 cană fulgi ciocolată (eu am dat pe răzătoare niște Milka cu măr, indicată e totuși ciocolata simplă)
- 2 1/2 căni de făină

* pentru topping:
- 1/2 cană făină
- 4 linguri de unt
- 1/2 cană zahăr brun (am utilizat zahăr alb)
- 1/2 linguriță scorțișoară
- 1/2 cană fulgi ciocolată 

         Modul de pregătire:

- în primul rând, vă ocupați de aluatul de brioșe, amestecând ingredientele în ordinea asta, în 2 ture: 
(I) smântâna + bananele + scorțișoara + ghimbirul + sarea + esența + oul + zahărul (bananele să fie strivite!)
(II) făina + praful de copt + bicarbonatul + untul - se amestecă - apoi adăugați fulgii de ciocolată și 1/4 din amestecul pentru topping


- amestecul pentru topping se face foarte ușor, prin amestecarea tuturor ingredientelor indicate la începutul postării, până rezultă un fel de cremă untoasă și maronie (de la scorțișoară, mai ales)


- după ce ați făcut aceste 2 operațiuni, le amestecați I + II, rezultând un amestec relativ omogen, cu niște mici excrescențe datorate bucăților mai nemărunțite de banană sau ciocolată... dar nu-i bai, nu vă-ncurcă! :-)



- se pune amestecul în formele de brioșe până ele sunt pline cam 3/4, să nu dea pe afară, apoi se dau la copt circa 15-20 minute (eu le-am lăsat cam 22 minute, îmi plac puțin mai rumenite!)


Și să vedem rezultatul (e wow!):



             Și am spus că vă explic ce-i cu cele 12 brioșe + 1 tartă. Ei bine, am avut prea multă compoziție și doar 12 forme de silicon pentru brioșe (trebuie să îmi cumpăr hârtiuțe noi), iar răbdarea mi-a lipsit să aștept să fie gata prima tură, astfel încât compoziția rămasă a devenit o tartă pe care am turnat și restul de topping.


Poftă bunăăă!
Yummy food makes people happy!
- Larisa -



joi, 8 martie 2012

Brioșe cu cocos și ciocolată Merci / dulceață de mure

             Brioșele atacă din nou. Da, și pentru că e 8 martie, dar mai ales fiindcă sunt atât de kitchen-friendly. Nu vi se pare? Ușor de pregătit, gustoase, cu un aspect extraordinar de frumos, iubite (mai) de toată lumea. Eu mă declar, pentru a nu știu câta oară, o iubitoare a acestora, și sper să deveniți și voi la fel, dacă nu v-au cucerit deja. :-)

              Ingredientele necesare (14 brioșe):
- 400 grame făină
- 50 grame cocos
- 200 ml iaurt simplu
- 2 ouă întregi 
- 100 ml ulei de floarea soarelui
- 150 grame zahăr
- 1 praf copt / bicarbonat de sodiu
- 1 lg rasa de sare
- 1 lg esență de lămâie
- 3 batoane ciocolată Merci 
- 3 linguri dulceață de mure

             Mod de pregătire:
- ca de obicei, întâi preîncălziți cuptorul, astfel încât atunci când terminați amestecul de brioșe, să le puneți în tavă și deja să fie călduț acolo, pentru creșterea lor optimă
- amestecați ingredientele de mai sus în ordinea asta: zahăr, iaurt, ouă, cocos, ulei, făină (gradual), praful de copt, sarea, esența de lămâie (veți obține un amestec omogen)
- pregătiți tava specială pentru brioșe, puneți hârtiile în locurile pregătite pentru ele, ori formele de silicon (eu mai aveam niște hârtii de la Crăciun, am profitat și de ele, dar am folosit și formele de silicon)
- după asta, umpleți formele cu umplutura de brioșe, 3/4 aproximativ, că se umflă de vă speriați și nu mai au loc unele de altele (foarte serios) :-)
- apoi, că ați pus umplutura, tăiați batoanele de ciocolată Merci în feliuțe mărunte (cam 8 feliuțe dintr-un baton mi-au ieșit mie, cel puțin) și așezați-le deasupra unor brioșe (cam 6 din cele 14)
- după asta, puneți și dulceață în restul brioșelor, câte o linguriță (maxim, că după apasă excesiv aluatul) pe fiecare dintre cele rămase
- băgați tava la cuptor timp de 30-40 minute (la mine au stat chiar 40), apoi scoateți-le de la cuptor, lăsați-le la răcit și savurați-le împreună cu cei dragi, așa, ca de 8 martie! :-)
Poftă bună!



Yummy food makes people smile!
- Larisa -

miercuri, 29 februarie 2012

Brioșe cu dulceață de mure și cacao

          Iubesc brioșele, ador faptul că le poți combina cu felurite chestii, astfel încât să iasă ceva diferit mereu, dar la fel de gustos! Am optat să fac 12 brioșe cu dulceață de mure și cacao, adaptând o rețetă Good Food România, care m-a atras prin simplitate, în primul rând, apoi prin finețea ideii. :-)

          Ingredientele necesare: (pentru 12 brioșe)

- 300 grame făină
- 200 ml iaurt simplu
- 2 ouă întregi
- 100 ml ulei
- 130 grame zahăr
- 1 praf de copt
- 1 linguriță rasă de sare
- 1 pliculeț zahăr vanilinat Bourbon (de la Dr.Oetker)
- 200 grame dulceață de mure
- 30 grame cacao (după preferință)
* opțional (eu am pus în 5 dintre brioșe) se poate adăuga câte un jeleu de mure deasupra, care oricum se scufundă în brioșe, alipindu-se cu dulceața, dar rezultă un gust mai intens de fructe
           
                 Modul de preparare:
- se amestecă întâi: zahărul, iaurtul, ouăle, uleiul

- la amestecul rezultat, se adaugă făina în ploaie, praful de copt, sarea și zahărul vanilinat Bourbon + cacao pentru a întuneca puțin aluatul și a-l aroma 
- se umplu cu amestecul formele de brioșe, pe jumătate

- se adaugă în forme, deasupra amestecului, câte 1 linguriță de dulceață de mure

- după adăugarea dulceții, se pune restul de amestec până fiecare formă e umplută 3/4 sau aproape plină (cu grijă, căci brioșele au tendința să crească)

- se lasă la copt circa 30 minute, iar apoi 15 minute în forme, la răcire, pentru a desprinde ușor brioșele de hârtiuțele speciale sau de formele de silicon

               Țin să vă spun că brioșele de acest fel nu cresc atât de mult ca alte brioșe, din cauza greutății exercitate de dulceața de mure asupra compoziției - aluat. Cu toate astea, gustul e intens și merită încercate, aspectul rămânând unul genial! :-)
                    Poftă bună!
Și să nu uit... brioșele mele sunt un cadou pentru Mărțișor! :-)


Yummy food makes people happy!
- Larisa -

marți, 28 februarie 2012

Cuiburi de viespi (rulouri cu nucă)

          Memoria mea e necruțătoare, nu mă lasă să uit imaginile cu mâncare, iar de un an și ceva, mă bântuia din când în când o fotografie cu niște cuiburi de viespi. Nu, nu dintr-o pădure, ci dintr-o bucătărie! :-) Cuiburile arată grozav, au un gust senzațional, multe calorii (asta să nu citiți!) și succes nebun printre prieteni. Yummy!

          Ingredientele necesare:

         * pentru aluat:
- 600 grame făină albă
- 50 grame zahăr
- 1/2 linguriță sare
- 1 pliculeț de drojdie uscată 
- 1 plic de zahăr vanilinat Bourbon
- 2 ouă 
- 80 grame unt topit
- 80 ml apă
- 80 ml lapte călduț
          * pentru umplutură:
- 100 grame zahăr
- 150 grame unt
- 300 grame nucă măcinată (se poate pune și mai puțin, ori mai mult)
- scorțișoară sau puțin zahăr cu scorțișoară (se găsește gata amestecat)
          * pentru sirop:
- 150 ml apă
- 100 grame zahăr
                După lupte îndelungate, vă veți da seama că nu a fost așa greu, nici la frământat aluatul (deși rămâneți cu urme roșii pe degete), nici la pregătit crema, nici la preparat rulourile. Nimic nu e imposibil, nu? :-) Așadar...

         Modul de pregătire:
- amestecați întâi făina și zahărul, cu sarea
- bateți ouăle și amestecați-le cu laptele, apa și untul topit 
- peste amestecul de ouă, turnați plicul de drojdie și zahărul Bourbon, apoi făina, gradual, astfel încât să reiasă un aluat pe care îl lăsați cuminte după frământare, să crească
Nu știu dacă în poză se vede, dar e chiar disciplinat, crește de nu-l poți opri! :-) 
- după ce ați lăsat aluatul să crească (circa 1 oră), pregătiți crema, frecând untul cu zahărul, apoi măcinați nuca, căci ea va trebui adăugată ulterior, când pregătim ruloul umplut cu nucă

- aluatul dospit îl scoateți din vas și îl așezați pe o suprafață plană, unsă cu făină (se evită astfel lipirea) și îl întindeți cu un sucitor până rezultă o foaie nu foarte subțire, elastică, de aproximativ 40 cm X 50 cm 

- ungeți foaia de aluat cu untul frecat cu zahăr, iar peste presărați nuca măcinată și puțină scorțișoară

- rulați foaia ca și cum ați rula un ziar, să rezulte un sul de aluat, destul de măricel și grăsuț :-)

- o închideți la capete, să nu evadeze crema, năstrușnică fiind, apoi tăiați migălos felii, căci ele vor veni așezate în tavă, rezultând cuiburile de viespi

- așezați feliile în tavă, lăsând o distanță acceptabilă între ele, fiindcă vor crește, și astfel evitați unirea lor
- băgați tava într-o pungă de plastic și lăsați-le așa să crească, cam 40 de minute, apoi dați tava la cuptor pentru încă 20 de minute
- între timp, pregătiți siropul, fierbând apa și amestecând-o cu zahărul, până când acesta se topește și rezultă un sirop destul de dulce și de bun
- după 20 de minute, scoateți tava din cuptor și ungeți cu o pensulă cuiburile, cu siropul fierbinte, după care băgați tava iarăși la cuptor încă 15 minute

- repetați operațiunea de ungere cu sirop și lăsați-le încă 15 minute la rumenit

                  Cu puțin noroc, aici se termină totul. Zic noroc, că după vă bucurați de unul dintre cele mai bune deserturi din lume! Poftă bună!

Yummy food makes people dance!
- Larisa -


miercuri, 15 februarie 2012

Tartă cu mere, scorțișoară şi cremă de vanilie

Din jumătate din aluatul prezentat în postarea anterioară, în care am pregătit o pizza cu ton şi ananas, am ales să prepar o tartă simplă şi rapidă, cu mere şi o cremă light, de vanilie. Nu voi mai relua reţeta pentru aluat, fiind aceeaşi, însă vă voi spune de ce aveţi nevoie pentru prepararea cremei:
- cremă: 1 ou întreg, 1 gălbenuş, 50 grame făină, 80 grame zahăr, 250 ml lapte, coaja rasă de la 2 lămâi, 1 plic vanilie, 1 esenţă de vanilie; pe lângă acestea, veţj mai avea nevoie de 4 mere mari decojite şi tăiate felii.
După ce aveţi aluatul, aşezaţi-l frumos într-o tavă rotundă, fiindcă feliile vor arăta mai frumos astfel. Pregătiţi feliuţele de măr şi puneţi-le în tavă, una peste alta, cam aşa:
După ce aţi ajuns să puneţi toate feliile de măr, preparaţi amestecul pentru cremă: amestecaţi într-un castron oul şi gălbenuşul, apoi turnaţi zahărul şi mixaţi până se topeşte şi obţineţi o cremă gălbuie. Se adaugă ulterior făina, în ploaie, coaja de la lămâile rase şi vanilia plus esenţa de vanilie. Abia apoi turnaţi laptele, puţin câte puţin, până rezultă o cremă omogenă, de nuanţă crem deschis. Turnaţi această compoziţie peste merele deja aşezate în tavă şi mai adăugaţi (opţional) puţin zahăr deasupra.
După cum vedeţi, eu am păstrat puţin aluat şi am decupat nişte fâşii subţiri şi lungi, pentru modelul de deasupra. A ieşit destul de drăguţ, aşa că eu spun că merită să păstraţi şi voi o bucată. Evident, dacă vă surâde ideea unui model simpatic deasupra tartei. Faceţi o impresie mai bună! :-)

Lăsaţi la cuptor circa 50 de minute, la foc mediu. Se poate mânca şi caldă, dar şi rece! E yummy!
P.S: Nu se supără nimeni dacă puneţi nişte scorţişoară rasă deasupra! Eu am pus. Apropo de mere și scorțișoară, asta ați ales la sondajul de pe blog, asta ați primit! :-) Soon, rețetele ocupante ale celorlalte locuri de pe podium!

Yummy food makes people smile!
- Larisa -

duminică, 5 februarie 2012

Albă ca Zăpada - prăjitura copilăriei mele

        Nu știu dacă vă place la fel cum îmi place mie, însă Albă ca Zăpada nu e doar un personaj de poveste, ci și o prăjitură extrem de iubită de multă lume, iar aici mă includ fără rezerve. Mi se pare delicioasă, crema este extrem de fină, și totuși nu prea dulce, blatul moale și gustos. Sincer vorbind, dincolo de savarină (pentru care am o slăbiciune recunoscută!), Albă ca Zăpada e regina deserturilor mele. Și totuși....
         Nu am făcut până astăzi această prăjitură, ci doar am savurat-o, gătită fiind de alții (mai harnici). Mi-a plăcut, dar tare-mi place și ce a ieșit acum, fiindcă asta înseamnă că pot să mă bucur de ea când vreau, fiindcă nu e atât de dificil de preparat, iar rezultatul merită toate eforturile, zic eu. :-)
        Mai întâi, trebuie să vă ocupați de foi, eu am copt 3 foi, deși inițial vroiam 4, dar așa a fost să fie, mi s-a părut mai bine să am 3 foi mai grosuțe decât 4 foi milimetrice prin care să văd totul. Buuun.... Pentru foi, așadar, vă trebuie: 1 ou, 7 linguri de ulei, 7 linguri de zahăr, 7 linguri de lapte, 1 linguriță de amoniac pe care îl stingeți cu puțină zeamă de lămâie, și făină cât cuprinde. Ce înseamnă "cât cuprinde"? Păi turnați făina în ploaie, amestecând, și tot turnați, până ajunge să aibă consistența unui aluat care poate fi frământat, fiindcă scopul este să aveți un aluat moale în mână, ușor de manevrat, pe care să-l împărțiți în 3-4 bucăți (în funcție de numărul de foi spre care țintiți). Bucățile obținute le întindeți cu un sucitor, până  foile devin subțirele, ușor de așezat în tavă, dar totuși nu transparente, după cum spuneam mai sus, căci dacă sunt prea subțiri, există riscul major de a se rupe. :-)
         În vreme ce foile sunt puse la copt, în tava unsă în prealabil cu unt (asta durează circa 10-15 minute per foaie), preparați crema (care e deliciul suprem!), din următoarele: 1 litru de lapte, 15 linguri de zahăr, 10 linguri de făină, 250 grame de unt (un pic mai mult decât 1 pachet), coaja rasă a unei lămâi, zeama de la o jumătate de lămâie și esență de vanilie (sau esență de lămâie, dacă preferați).
         Se pune la fiert laptele cu zahărul, într-o oală destul de mare, cât să vă încapă toate ingredientele necesare cremei, se amestecă până se topește zahărul, apoi se adaugă făina în ploaie și se amestecă, lăsând crema să se îngroașe, în timp ce fierbe. Puneți apoi în acest amestec untul, coaja de lămâie, zeama de lămâie și esența (eu am pus 1 sticluță de esență de vanilie și puțină esență de lămâie). 
          Când sunt ambele gata (atât foile, cât și crema), așezați prima foaie în tava sau vasul în care veți lăsa prăjitura la răcit, puneți cremă deasupra, și tot așa, până terminați cu ultima foaie deasupra, foaie care va fi pudrată cu zahăr pudră sau nu. Din nou, depinde dacă o vreți mai aromată sau mai dulce, sau dacă vă ajunge crema. Eu zic că e opțională pudrarea, dar pentru aspect poate să merite efortul. :-) 
              
           Prăjitura se lasă la răcit câteva ore, în frigider, sau într-un loc rece (de pildă, poate aveți rafturi în balcon), acoperită fiind cu folie transparentă. După răcire, se taie pătrățele sau romburi, și se servește! Yummy, vă spun! 
           We love yummy food because yummy food loves us!
           - Larisa - 
          

Biscuiți din cocos

        Revista Good Food România i-a considerat cei mai simpli biscuiți din lume. Cu sau fără exagerări, eu nu știu dacă-s cei mai simpli, dar cu siguranță sunt extrem de buni și de aromați. Citind rețeta propusă de revistă, am spus că merită o jumătate de oră de atenție. Și am avut dreptate! :-)
        
        Pentru minunății vă trebuie: 100 grame fulgi de nucă de cocos, 2 albușuri, 60 grame de zahăr și 1 praf de sare. Preîncălziți cuptorul, lăsându-l la foc mediu, cât pregătiți compoziția. Vă ocupați întâi de albușuri, le bateți spumă, împreună cu praful de sare, apoi adăugați zahărul și nuca de cocos. După fiecare chestie adăugată, amestecați energic pentru încorporare. O să iasă o pastă de consistență potrivită, numai bună de modelat. Luați cu o linguriță sau cu o lingură (depinde ce mărime doriți să aibă biscuiții) din compoziție, câte puțin, cât să aveți o biluță pe care ulterior, când o așezați în tavă (prealabil pregătită cu hârtia de copt în ea!), să o turtiți puțin cu lingurița, cât să iasă biscuiții aproape rotunjori, sau oricum, să nu se destrame prin tavă. :-) Apropo, la final... ar trebui să aveți niște biscuiți ușor crocanți și albi deasupra.
         Și fiindcă încep să realizez de ce sunt cei mai simpli biscuiți din lume, vă zic cât trebuie să-i lăsați la copt: 10 minute per porție, iar mie în tavă mi-au încăput câte 10 biscuiți deodată. Cert e că doar 2 ture au mers, din compoziția de mai sus, așa că dacă doriți mai mulți, plusați și la ingrediente, firește. Poftă buuuună! 
         Yummy food makes people smile! 
         - Larisa -