luni, 30 ianuarie 2012

Croissante de casă

        
       În ciuda tuturor aparențelor, până nu demult, singurele croissante pe care le cunoșteam erau cele din magazin, umplute cu ciocolată, cremă de vanilie, cremă de șampanie, și nu numai. Dar am spus că e mai frumos când le scoți chiar tu din cuptor, rumene și frumoase, astfel încât am decis să fac o porție de croissante de casă, inspirată fiind de un chef cu mai multă experiență, Laura Sava (o găsiți la http://savalaura.blogspot.com/).
        Pentru așa ceva, îți vor trebui următoarele: 25 grame drojdie, 1 linguriță rasă de sare, 4 linguri de miere, 300 ml lapte călduț, cam 600 grame de făină și puțin unt moale, circa 30 grame. Se începe cu ceea ce se numește maia, adică se amestecă într-un bol drojdia cu niște apă caldă (3 linguri, aproximativ), se pune un pic de făină deasupra lor și se lasă să crească circa 20 de minute (care, apropo, vor părea foarte lungi). În alt vas, amesteci restul ingredientelor și făina, apoi mixezi maiaua deja crescută cu acest al doilea preparat. Trebuie la final să pui și mierea, dar și laptele, iar despre miere am să-ți spun că poți să fii mai generoasă, dacă te aștepți la niște croissante mai dulci, dar nu uita că le și umpli, deci să nu urce glicemia prea sus. :-) Apropo de umplutură: cremă de ciocolată (eu am folosit Nuttella) sau dulceață de care vrei tu.
       Aluatul, odată frământat, nu trebuie să fie nici moale, să se lipească, dar nici prea greu de manevrat, asta simți tu la momentul potrivit, ar cam fi cazul să iasă rezonabil de flexibil, ca să zic așa, cât să fii mândră de el. :-)
Se lasă, după frământare, cam 1 oră, apoi se întinde cu un sucitor de lemn în foi relativ subțiri, dar nici să vezi prin ele, se taie în triunghiuri și se pune umplutură pe baza lor, apoi se rulează până se fac drăgălașe, precum cele din poză, numai că încă necoapte, desigur. Se unge tava cu puțin unt și se presoară puțină făină, să evităm orice nenorocire, apoi se așează hârtia de copt pe ea, iar cornulețele pe hârtie, în ordine, ca la școală. :-)
        Le puteți unge cu niște gălbenuș amestecat cu zahăr, prind un auriu frumos, dar nu e obligatoriu. Se lasă la cuptor cam 20-25 de minute, dar se verifică constant, că nu vrem croissante prea închise la culoare, nu? 
        Eu spun că mi-au plăcut, dar rămâne să le încercați și să-mi spuneți dacă au vreo șansă de reușită în viață. Adică dacă le mai faceți și a doua oară sau nu vreți să mai auziți de ele, și vă întoarceți la alea cu cremă de șampanie la șase-șapte lei punga. :-) Yummy food makes people happy!
                                                                                                                                                    - Larisa -



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu